întristare

Ce grabnic azi mi te răpește viața

 Supuși privim de-o parte eu,

 De-o parte tu, 

 Cum duhul e păzit

 Și flacăra-i se stinge

 Într-o senzație de déjà vu

 

 Noi l-am ucis de bună-seamă,

 Nevinovatul s-a supus

 Ca blândul miel

 Pe rug din piatră

 Privind spre noi

 Jertfă s-a pus

 

 O simplă tragedie blestemată,

 Sortit așa i-a fost de-la-nceput

 Oricât ar fi fugit de soartă,

 În fel și chip,

 Sfârșind răpus de adevăr

 Ca-n Teba, bietul Oedip

 

 E duhul pătimirii noastre

 Ce din iubire s-a născut

 Orfan, printre străini

 Căutându-ne pe noi, părinții,

 ’Ntrebând de cine-a fost crescut

 

 Cine va salva cetatea?

 Din ziduri năluciri se nasc și-apoi

 Ce ziua făurim cu fapta

 Răpește noaptea înapoi

 

 Acestea spuse și se stinse

 De-acum ce drum să mai alegi?

 De mai trăiești doar o clipită

 Sau un morman de clipe-n veci

 Pustiu,

 Indiferent,

 Pe unde mergi ?

 

Reclame

Flexiune

Păpuși din lut pe prispa goală
Vedeai aievea ca prin vis,
De spaimă tresăream și-am zis
Velar, din aperturi de smoală

Morfeme spilcuind în derivare
Sudându-mă la rădăcină,
Fără de chip mă renășteam în humă
Aidoma acelor siluete lexicale.

Băbuța

Când eram micuță
Ursuleț de pluș
Mă jucam cu pietre
Căci n-aveam păpuși

Duceam dor de ele
Nici nu știu de ce
Și-o rugam pe mama
Din cârpe să- mi de

Și-mpletea mămuca
Din basma și scutec
Făurind lui Nuca
Un fel de descântec

Mi-l punea la piept
Să îi dau să sugă
Și- i cântam încet
Să nu- l fac să plângă

Când mă plictiseam
Trebuia să- l schimb
Și mi- l desfăceam
Vorbe mici șoptind

Dezbrăcat așa
N-avea nicio formă
Si mă încerca
O spaimă enormă

De-i slăbea cordonul
Mi- l lungeam pe pat
Păpușoiul straniu
Zăcea deșirat

Și fugeam la mama
C-o inimă vie
Să vie degrabă
Să mi- l reînvie

Stăpânit de mama
In basmaua verde
Băbuța din cârpe
Iar în brațe- mi șede

Deși n-avea chip
Ori asemănare,
De- o strângeam in brațe
Imi uitam de supărare

De-mi cerea de joacă
Cum ne prefăcem
Îi spuneam că nu- s bogată
Și cu pietre ne jucam.

Rădăcini

Ce poate face un copac
Dacă s-a înrădăcinat lângă un alt copac
Si acesta lângă un alt copac
Ca șade lângă alt copac?
Dacă, de pildă, ar vrea ramuri să-si atingă?
Dacă, de pildă, coroana si-ar întoarce
Lăsând a cerului oglindă?
Am văzut si eu acei copaci cu forme deztrunchiate, nefirești,
Necăutand spre cer, tânjind spre răsuciri lumești
Îndrăgostiți de frunze ale altora, din depărtare
Dorindu-și să renască-n fluturi, să le atingă-o clipă, ca pe-o floare
Sătui de veșnica, de condamnabila împivotare
Unii se ating prin păsări sau prin veverițe
Ori de au norocul să fie secerați,
Se întregesc in snopuri precum duioase spice
Alții-n salturi grele, prăvălind la vale
Mai creduli din fire, știutori de mituri,
Înflăcărați vor arde în chibrituri!
În cenușă prefăcîndu-se neștiutoare
C-o ultimă suflare pentru o sărutare…

Căutați în cenușă
Și de nu veți găsi,
Și de nu veți afla,
Toate sărutările copacilor,
Atunci nicicând nu v-ați smuls din rădăcini.

Meteoritul cu șal negru și poante

Era o zi toridă de vară
Pășeam desculță ca un meteorit
Te ții de burtă si râzi cu gura până la urechi
Ca motanul din calendarul nou nouț
Carevasăzică ” ca un meteorit „, păzeaaa, că vine! ai strigat si te -ai ascuns sub plapuma de la mama
Da bă, da! Ca un meteorit
De argint!
Era gata să te sufoci
Râsul îți devenise chin
Și aveai nevoie urgentă de un buton ca sa te oprești
Eu am continuat :
De argint încapsulat in coji de alune
Ha ha haaaa
Radeai cu spume!
Aveam un șal negru înfășurat în jurul gâtului
Si vârfurile degetelor înfipte în poante
Ca în vârful cuțitului
Daaa, silueta mea începe să capete in sfârșit o formă
Si iată! Iată că și poezia rimă!
Te- ai oprit din râs precum un bolovan atinge scurt pământul
Sau de exemplu, precum tăcerea o seceră cuvântul
Ai inceput sa sufli lung precum Eol
Ca sa te liniștești
Ți-am bătut în tâmplă si te- am intrebat
Trăiești?
Devenisei, of, cum să zic, negru, ba nu!
Albastru de supărare!
Ți-am prins palma intr-a mea intrebând
Te doare?
Te dăduse râsu-n plâns
Apoi ți-am șoptit
Declarându- mă învins
Ca doar eram meteorit
Si numai poantele mă mai țineau in viață
De-aș fi lovit pământul,
Ha ha ha! Am râs si eu,
În pulberi de argint aș fi glumit cu vântul
Doamne, cum mai plangeai!
Începuse să îmi pară rău pentru mine
De poantele- mi haine
Dar nu mă puteam apleca să mi le scot si pace!
De enormitatea unui fund
În care aveam bețe înfipte ca niște ace
Scăpați- ma de poante! Vă rog! Mi-am pus palmele peste urechi
Nu vreau să- l mai aud!
Repede, o foarfecă să tai panglicile de la poante
Dar ce vezi, ce să vezi,
Foarfecele astei lumi
Erau cu toatele savante
Și nu se indeletniceau ele cu tăiatul
Nooo!
Știți ce făceau?
Ziceți, știți?
Hai! Încearcă cineva?
Pun pariu pe tot argintul meu că nu!
Ei bine, foarfecele făceau,
Făceau,
Ce dracu făceau?
Bum, bum, bum…
Nu!
Astea-s tobele de creat suspans
Foarfecele nu făceau bum
Ele doar țăcăiau vals
Doamne! Unde am ajuns?
De unde am plecat?
El continuă să plângă
Eu mă fac ca nu rezist
Psss! M-apropii de foarfece și le șoptesc
Vreau să vă povestesc ceva!
Ele își ciulesc urechile
Ah! Trădătoarele!
Observai mai de aproape privindu-le
Un amănunt ce mi- a lipsit
În disperarea ce mă cuprinsese
Nu deslușisem că din fașă
Tăiată de o moașă grasă
Când erau ele mititele
În adn-uri din oțele
Băgai de seamă:
Pesemne că trecând prin viață
Se transformaseră in gheață!
Hiiii!
Știu cum să mă răzbun pe ele
La urma urmei sunt foarfece in toată firea
Și nici drăguțe, nici mititele
Eeh, cu noi vorbești?
Țăcăiau nesuferitele,
Daaa, vreau să vă spun o poveste
– Nu ne arde de povești!
‘Ț-ale naibii de smiorcăite
Mă certai eu la cuțite.
M-am abținut totuși la timp
Voiam să plutesc
În mici particule de-argint.
Mă săturasem de greutatea aceea mare
Care eram eu
Devenisem prea mult si pentru mine
Zău!
Mi-era rușine
Și oricum nimeni nu m- ar fi înțeles
Imi spusese mie odată cineva:
Oportunistă mică, ești asa
Si pe dincolea,
Bineînțeles că nu avea dreptate!
Ce? Nu știam eu mai bine cum sunt?
Cu poantele doar la un centimetru de pământ?
Ceilalți pășesc cu tălpile direct, spășiți
Firește, ei nu-s meteoriți!
Ai inceput să caști
Ai adormit!
Dormi, mâine o sa îți spun altă poveste.
Deocamdată mă întorc către foarfece
Încep să apăs clapele pianului
În ritm de vals
În ritm de gheață
Șoptind lasciv același vers
Seară după seară
Era o zi toridă de vară…
Era o zi toridă de vară…

În fine

Bărbații-s corigenți la toate
La o-ntâlnire pe-nserate
Să zicem, dar nici cu prânzul
Vai, nu mi-e rușine
În fine!

Bărbații-s corigenți la toate
Stau fetele nesărutate
Ori prea focoase sarutări băloase
Vai, bietele făpturi străine
În fine!

Bărbații-s corigenți la toate
Cum pot să facă dintr-un flirt
De bună seamă, imi pare mie
O crâncenă și-amară tragedie
Vai, bestii lilipute si meschine
În fine!

Bărbații-s corigenți la toate
In special la date neaniversate
Pierduți, mă rog, printre cuvinte
Stârpiți de ținere de minte
Vai, cactuși cu stamine
In fine!

Bărbații-s corigenți la toate
Stingheri de glume nesărate
Manipulați de-o farfurie
Și-un toc intr-o culoare vie
Vai, prinși ca-n lesele canine
În fine!

Bărbații-s corigenți la toate
La trucurile vieții noastre
Of, biete dame ce suspinați
După ai voștri dragi bărbați
Vai, biete creaturi sublime
În fine!

Foto via Tamar Mchedlishvili