Tați și fiice

…Alungam însă repede orice astfel de închipuire, căci știam câte sacrificii înfăptuise de-a lungul timpului pentru ca să ne ofere hrană, adăpost și școală, căci tatăl meu și al fraților mei, nu contribuise la toate astea decât o perioadă firavă, în ceea ce mă privește până la șase ani, apoi nu-mi mai amintesc să-mi fi dat măcar un covrig. Ba dimpotrivă, m-am întâlnit odată cu el, într-o zi oarecare, în timp ce, copil fiind, mă plimbam visătoare pe marginea unui lac. Apa aceea îmi amintea de frați și de copilăria pierdută prematur, când traversam iarna lacul înghețat ca să scurtăm calea până la oraș, eu pe sanie iar fratele meu mai mic, dar mai mare decât mine cu patru ani, trăgând sania de funie, întorcându-se mereu către mine, întrebându-mă dacă îmi place, și chipul îi strălucea de fericire de parcă noi nu ne-am mai fi aflat atunci pe pământ ci într-un tărâm magic în care călătoream doar noi, o prințesă într-o caleașcă și vizitiul acesteia, mândru că o poate purta deasupra apelor nesfârșite, veșnic înghețate. Așadar, spuneam că tot pe lângă acel lac, mi-am întâlnit tatăl pe care nu-mi mai amintesc dacă m-am bucurat să-l văd sau nu, ( era mereu beat și mă făcea de rușine ) dar el își amintește cu certitudine și uneori îmi spune și acum: „Mai ții minte că nu aveam niciun ban și atunci tu ai scos din buzunar o batistuță legată în care aveai câteva monede din care mi-ai dat și mie câteva?”
Nu, nu mai țineam minte, dar ce noroc pentru biata mea inimă, ca tocmai tatăl meu din al cărui sânge și carne eram alcătuită să-mi facă o destăinuire atât de veche și de încărcată de emoție care îmi bandaja oarecum rana provocată întocmai de către el, la o vârstă în care cel mai adesea, tații își scot fetele la plimbare și le cumpără înghețată, iar eu îi cumpăram tatei, cu numai câțiva bănuți strânși cu greu, o sticlă de vermut la trei sferturi…

Foto via Pinterest